De ce e bine să faci SEO de la începutul proiectului!
Tocmai ce "răsfoiam" diverse articole pe internet, când dau peste un articol, al unei agenții foarte bune, care sincer m-a contrariat și amețit precum un pumn în cap. Pot spune că mi-a zgâriat puțin rețina cu informațiile citite....
Articolul era scris de un specialist cu peste 12 ani experiență SEO. Să ne înțelegem... nu contest unele lucruri scrise de el sau faptul că are experiență. Știu foarte bine că feedback-urile agenției sale sunt pozitive, ceea ce e de apreciat.... însă, răspunsul dezvăluit prin intermediul articolului ... nu era cel dorit! Și deoarece eu mă abțin cam greu în momentul în care văd o remarcă prea puțin argumentată, sau când știu (din proprie experiență) că acel lucru sau acea metodă este incomplet/incompletă .....încep și comentez sau scriu un articol :)))
De ce nu mi-a plăcut?
În primul rând, e un articol scurt cu un răspuns vag, neargumentat. Speram să găsesc mai multe exemple, argumente care să susțină afirmația ca: "SEO se începe o dată cu lansarea site-ului...". Pe lângă faptul că argumentele au fost puține, nu mi-a plăcut modul în care se puncta într-una faptul că trebuie să alegi o agenție SEO.... am citit cuvântul agenție de nenumărate ori, deja mă zgâria pe retină, creier....etc. Dacă eram o începătoare în domeniu, mi-ar fi plăcut să îmi spună și de ce e bine să fie început numai în momentul lansării - cu argumente din experiență sa. Dar din păcate, nimic....
De ce eu... NU sunt de aceeași părere....
În prima instanță m-am gândit că poate NU am înțeles eu bine mesajul! Pentru mine, când spui lansarea site-ului, mintea mea zboară la acel moment când pui site-ul online - "on the line"! (replică din filmul "The Internship" - recomand, e super).
Dacă e să vorbim strict pe acest subiect - Când se începe SEO pentru site? - nu cred că vom termin niciodată. Din umila mea experiență pot să spun că, de-a lungul anilor am testat foarte multe strategii și m-am bătut cu capul de toți pereții - glumesc, dar uneori chiar îmi venea să mă dau cu capul de pereți :D
Da, la început, prin anul 2011, și eu făceam SEO doar după lansarea site-lui, și da... era greu deoarece aveai informații puține, textele nu erau întotdeuna cele finale, nu aveai o lista de cuvinte cheie, clientul nu știa exact ce cuvinte cheie dorește sau nu știa ce vrea efectiv, făceam research-uri peste research-uri până ajungeam la o lista finală.... era nebunie!
Bun... Timpul a trecut, iar agenția la care lucram în momentul respectiv, era foate deschisă la tot ce era nou. Pentru a nu mai pierde timpul cu zeci de research-uri, am început să facem SEO chiar de la începutul proiectului, și Daaaa... așa este cel mai bine...!!!!
De ce e bine să faci SEO de la începutul proiectului
Ei bine, mai jos vă voi face o mică listă cu toate argumentele mele. De ce cred eu că e bine acest lucru, și de ce susțin cu tărie că e mai ok să fie făcut încă de la începutul proiectului. Ei bine.... iată părerea mea:
la începutul proiectului, clientul vă oferă toate detaliile pentru site - activitate, experiență, informații despre piața țintă, etc;
la începutul proiectului vei putea cere clientului mai multe detalii despre: cuvintele cheie după care acesta ar dori să își găsească site-ul, zona în care este dezvoltat business-ul, cărui public se adresează business-ul sau (tineri, persoane din mediul rural sau urban, sex), care este concurența sa, etc;
acum se stabilește funcționalitatea site-ului, iar tu poți să îți dai seama ce trebuie să ceri developerilor să programeze, pentru a nu afecta partea de SEO - să fie optimizat pentru mobil, să folosească datele structurale, să aibă un certificat SSL instalat, să aibă o viteză de încărcare foarte bună atât pe mobil cât și pe desktop, să folosească rel=canonical, să fie respectată ordinea headings-urilor, etc;
acum se va stabili structura site-ului - arborescența - care trebuie să fie foarte intuitivă pentru user;
acum se va stabili structura url-urilor;
acum se pot seta obiectivele site-ului - vânzare sau cumpărare, informare, etc.
O dată ce toate aceste elemente sunt cunoscute, SEO va fi un proces mult mai ușor. Indiferent de elementele adăugate, acestea se vor putea testa, se vor putea corecta, iar când site-ul va fi gata de pus online totul va fi pregătit și gata de indexare.
Din punctul meu de vedere, dacă toate acestea se vor face numai după punerea online a site-ului, acesta va avea de suferit... și nu doar site-ul, ci și întreaga echipă ce a muncit la proiect - acum munca se va dubla. De ce? Ei bine, gândiți-vă că poare url-urile trebuie schimbate, iar în acel moment programatorul trebuie să pună noile url-uri, dar și să facă redirectionarile necesare pentru a nu se pierde traficul acumulat pe paginile respective, apoi vor trebui verificate elementele SEO on-page: title, meta description, og title, og description - dacă nu există, acestea trebuie introduse în cod și mai apoi create, iar crearea acestora trebuie făcută pe baza unor cuvinte cheie, cuvinte cheie ce trebuie căutate și testate și validate....și....multe altele.
Asta e ceea ce cred eu... Pentru mine, este foarte important ca tot procesul SEO să fie făcut de la începutul site-ului - a proiectului. Atât pe mine cât și pe echipele de developeri cu care am lucrat pe parcursul anilor, acest lucru ne-a ajutat foarte mult. Făcând cele relatate mai sus, am știut că în momentul lansării, site-ul este complet, este testat și credeți-mă că rezultatele au fost pe măsură - și asta fără să mă laud!
Am lucrat cu clienți internaționali, cu renume și foarte drastici în atingerea rezultatelor și a obiectivelor. Erau clienții ce urmăreau fiecare proces, fiecare modificare, iar rapoartele ce le trimiteam lunar, erau complexe și conțineau și cea mică modificare, argumentată și explicată pe larg. Nimic nu se făcea fără voia lor, nimic nu rămânea în voia sorții. De la început le explicam în ce constă SEO și de ce avem nevoie de la ei. Fiecare proiect avea un caiet de sarcini foarte bine structurat încă de la început, atât pentru departamentul de development cât și pentru departamentul de SEO.
Acum rămâne la latitudinea voastră dacă îmi urmați sfatul sau nu. Tot ceea ce am scris este din experiență mea, este ceea ce am văzut eu pe parcursul celor 8 ani de când fac SEO.
Saftul meu: ca să faci un SEO de calitate, organizează-te foarte bine de la începutul proiectului, stabilește-ți foarte bine obiectivele, și testează totul înainte de a fi pus online, și sunt sigură că rezultatele vor fi pe măsură!